duminică, 20 ianuarie 2013

Galuste pe pat de capsuni



un desert foarte delicios, galuste (gogosi ) din aluat dospit pe jeleu de capsuni
merg foarte bine si cu fructe de padure sau zmeura
Pentru aluat:
 500g faina
80g zahar
1/2 lingurita sare
200 ml. lapte cald
50g drojdie proaspătă
2 galbenusuri de ou
50g unt moale

Pentru jeleu:
500g capsuni
150g zahar
2 lingurite amidon
Se pregateste jeleul: capsunile se amesteca cu zaharul si se pun pe foc. Cand incepe sa fiarba se da deoparte, se paseaza putin capsunile, se adauga amidonul dizolvat in putina apa. Se amesteca bine si se toarna jeleul obtinut in vasul pregatit pentru cuptor.
 
Pentru galuste se dizolva drojdia in laptele caldut, se adauga o lingura de zahar si 2 linguri de faina. Se lasa la dospit aproximativ 10 minute, pana isi mareste volumul.
Intr-un lighenus se cerne faina, se pune drojdia dospita, zaharul, praful de zare, galbenusurile de ou si untul moale. Se framanta un aluat si se lasa la crescut o ora.
 Se imparte aluatul in 16 bile ( putin mai mari decat un ou) si se aseaza peste capsuni lasand distanta intre ele.

Se acopera cu folie de naylon si se lasa la crescut 30 de minute, se ung cu ou si se coc timp de 35-40 de minute la 180grade C.
Se servesc galustele presarate cu zahar pudra alaturi de sosul de capsuni.




duminică, 13 ianuarie 2013

Negresa cu nuci si bezea

 
 blat:
200g ciocolata
200g unt moale
200g zahar
6 oua
1 vanilie
220g faina
1 praf de copt
1 cana nuci taiate
bezea:
6 albusuri
200g zahar

Ciocolata se taie marunt si se topeste pe baie de aburi.
Untul se mixeaza cu zaharul, se adauga pe rand mixand dupa fiecare: ouale, vanilia si ciocolata.
Faina cernuta se amesteca cu praful de copt si se pune in compozitia de mai sus. Se amesteca usor cu o paleta.
Se toarna compozitia in tava mare tapetata cu hartie de copt.
Se coace blatul la 180 de grade C, timp de 25 minute.
Intre timp albusurile se mixeaza cu zaharul pana se obtine o spuma densa ce nu curge.
Se scoate blatul din cuptor (nu trebuie sa fie complet copt) si se  intinde spuma de albus peste el. Se lucreaza rapid.
Se introduce din nou tava la cuptor la 150 degrade pana bezeaua devine aurie si s-a intarit. Se opreste cuptorul si se lasa prajitura sa se raceasca in el, astfel a doua zi se va forma pe ea mici bobite aurii ca de roua.
Se taie cu un cutit ascutit introdus din cand in cand intr-un pahar cu apa.



joi, 10 ianuarie 2013

Tort de lamaie



un tort pregatit pentru sarbatori,
crema de lamaie
 a avut 2 kg

Blat: 8 oua, 12 linguri de zahar, 8 linguri de faina, 1 praf de copt
Separam albusurile de galbenusuri si le batem spuma, adaugam treptat zaharul.
Cand spuma s-a intarit si nu mai curge de pe paletele mixarului adaugam galbenusurile si mixam pana ce acestea se incorporeaza bine in spuma.
Adaugam faina cernuta si praful de copt si amestecam usor cu o paleta de jos in sus.
Turnam compozitia in tava de copt cu diamentru de 26cm. unsa cu unt si tapetata cu faina.
Coacem blatul aproximativ 30 de minute la 180 grade C. 
Facem testul cu scobitoarea, daca aceasta iese curata din blat inseamna ca e copt.
Il lasam la racit apoi il taiem in trei felii.

Crema: 4 oua, 10 linguri de zahar, 600ml frisca lichida, sucul de la 2-3 lamai( dupa gust)
Ouale si zaharul le batem cu telul para si le punem la fiert pe baie de aburi. Cat fierbe crema batem incontinuu pentru a nu se forma cocoloase. Crema este gata cand s-a ingrosat bine si se aduna de pe fundul vasului in timpul baterii. O lasam sa se raceasca. 
Mixam frisca si adaugam in ea crema racita putin cate putin, turnam si sucul e lamaie.
Lamaia intareste frisca foarte mult, asa ca nu exagerati cu mixatul.

Insiropat: 200ml apa, 3-4 linguri zahar,  esenta de vanilie, putin suc de lamaie
Apa o punem la fiert cu zaharul Rece adaugam vanilia si o potrivim la gust cu suc de lamaie.

Glazura: 100g ciocolata, 2 linguri de lapte
Ciocolata rasa o stropim cu laptele si o topim la micounde sau pe baie de aburi.

Asamblare : 
Oprim crema pentru ornat.
Cea mai drepta felie de blat o folosim pentru partea de sus a tortului.
Insiropam blaturile si le ungem cu crema. Glazuram cu ciocolata si ornam dupa placere.

vineri, 28 decembrie 2012

Tort Tiramisu II



baiatul meu tocmai a implinit 17 ani asa ca i-am pregatit un tort tiramisu
stiu ca ii place foarte mult. :)
LA MULTI ANI CRISTIAN!!!!!!! 

blat
8 oua
8 linguri zahar
8 linguri faina
 1plic raf de copt

Albusurile se bat spuma, se adauga zaharul treptat, se mixeaza in continuare pana acesta se topeste si se obtine o spuma densa, lucioasa. Apoi se incorporeaza pe rand galbenusurile si la urma faina si praful de copt.
Se coace in tava rotunda de 26 cm timp de 25-30 minute la 180 grade.

crema tiramisu
4 oua
8 linguri zahar
500g mascarpone
300 ml frisca lichida
10g gelatina
 2 linguri zahar pudra
 lichior amaretto sau esenta de migdale.

Frisca se mixeaza cu 2 linguri de zahar pudra.
Ouale se bat impreuna cu zaharul pana isi maresc volumul, apoi se pun la fiert pe baie de aburi. Se bate incontinu cu telul pana se ingroasa crema. Se da deoparte.
Gelatina se pune la hidratat cu 50ml apa timp de 10 minute, apoi se topeste la foc mic si se amesteca in crema calda.
Cand crema s-a racit putin se adauga putin cate putin crema de mascarpone mixand la viteza mica, apoi se incorporeaza frisca si lichiorul sau esenta de migdale.
pentru insiropat 
1 cana cafea expresso
1/2 cana lapte
zahar dupa gust

Blatul de tort se taie in 3 felii, se insiropeaza si se umple cu crema.
Se orneaza dupa imaginatie, eu am folosit o glazura de ciocolata.




miercuri, 26 decembrie 2012

Prajitura Katy-Kato


o prajitura ce am invatat-o de la colega mea Kato, acum ....multi ani...
...pe atunci nu eram casatorita si este printre primele prajituri invatate de mine
si care culmea mi-au si iesit :))
am intalnit-o si sub numele de prajitura Kati...coincidenta :)
sau Prajitura cu foaie sparta
 de atunci am refacut-o de foarte multe ori.
anul acesta am pregatit-o si pentru sarbatorile de Craciun

am folosit o tava mare de 28/38 cm.
pentru foi:
 600gr faina, 150gr zahar, 150gr untura, 3 galbenusuri, 1 lingurita bicarbonat de sodiu stins cu putin otet.
Se pune faina si untura rece intr-un lighenus si se framanta bine intre palme. Se adauga restul ingredientelor si se framanta un aluat nu prea tare.
Se imparte aluatul in trei, din fiecare parte se coace o foaie pe dosul tavii unse cu unt si presarata cu faina.
Cea mai nereusita, foaie se sfarima, dar nu de tot, lasam cateva bucatele mai mari.

pentru crema:
2 cani de lapte,
1 cana zahar,
cacao
3-4 linguri gem de caise sau alt gem acrisor
1 esenta de rom
150g unt sau margarina
Laptele, zaharul si cacaoa se pune pe foc si se da un clocot. Se adauga foaia sfarimata si se amesteca bine, se mai lasa putin la foc mic pana se ingroasa crema.
Se da la oparte si se adauga untul, gemul si esenta de rom.
Se umplu cele doua foi cu crema rezultata. Se aseaza o greutate pe prajitura si se lasa la rece.
Intre timp se pregateste bezeaua.

Pentru bezea: 
5 albusuri de ou se bat spuma cu 10 linguri zahar, s easeaza vasul pe baie de aburi si se bate in continuare pana se intareste spuma. Se intinde spuma peste prajitura imediat ce se ia de pe foc, se rade ciocolata deasupra.
Se taie a doua zi cand foile s-au inmuiat, folosind un cutit ascutit cu lama uda.







duminică, 23 decembrie 2012

Printfriendly