Sfecla este un depozit nemuritor de vitamine si microelemente care, spre deosebire de restul legumelor, nu se distrug si nu se dezactiveaza in procesul de prelucrare termica. Folosirea ei in alimentatie are, pe langa virtuti culinare, si virtuti medicale de prevenire a bolilor de sange, deoarece intrece toate legumele (in afara de usturoi) prin continutul de fier. Asimilarea fierului este favorizata de vitamina C, prezenta in toate partile plantei. In structura radacinii de sfecla este prezent si cuprul.
Alt element important este zincul, prezent in cantitati foarte mari.
Sfecla contine si o cantitate mare de mangan, care apara ficatul de distrofie adipoasa (lipidoza), scade nivelul de zahar in sange, ajuta in lupta cu scleroza si elimina surplusul de apa din organism. Sfecla contine si iod, care favorizeaza metabolismul, fiindu-le extrem de prielnica persoanelor cu obezitate si care sufera de inhibarea functiilor tiroidei. De nepretuit este rolul iodului si in blocarea cancerului si incetinirea imbatranirii. Celuloza din sfecla scoate din organism toxinele, imbunatateste functionarea tractului intestinal, fiind un remediu redutabil in tratarea obezitatii si constipatiei. Medicina populara foloseste toate componentele sfeclei: atat tuberculii cat si frunzele.
Test de sanatate cu suc de sfecla
Sfecla contine multe substante benefice (betanina, saruri de potasiu) care au efecte pozitive asupra tensiunii arteriale, asupra nivelului de colesterol, a metabolismului lipidic in celulele ficatului si a intaririi peretilor vasculari. De regula, se stie ca sucurile de legume se beau imediat dupa ce au fost stoarse. Nu e si cazul sucului de sfecla, care nu se bea imediat, ci trebuie lasat 2-3 ore ca sa se evapore unele ingrediente ce produc efecte negative (dureri de cap, stari de greata etc.). Cu ajutorul sucului de sfecla ne putem testa starea de sanatate, facand un exercitiu simplu. Se beau 100 ml suc de sfecla si se mananca o salata de sfecla cruda, data prin razatoarea fina. Se urmaresc schimbarile de culoare a urinei. Daca nu sunt prezente afectiuni serioase de sanatate, culoarea nu se schimba. Daca sunt probleme de sanatate, urina capata culoarea sucului de sfecla.
Vin tonic din sfecla
In medicina populara, se foloseste din batrani o reteta cu actiune tonica generala, care se numeste "7 pahare". Se amesteca in cantitati egale cate 250 ml sucuri de: sfecla, morcov, ridiche neagra, usturoi, lamaie, miere de albine si vin rosu dulce (cabernet). Amestecul se pastreaza in vase de sticla, in frigider. Se beau cate 50 ml, de trei ori pe zi. Cantitatea - 1750 ml - reprezinta o cura care se repeta de cinci ori pe an, cu pauze de 3-4 saptamani.
Preparatul se recomanda pentru revitalizarea organismului dupa interventii chirurgicale, chimioterapie si in timpul tratamentelor de lunga durata.
sursa: Formula AS