Se afișează postările cu eticheta bezea ciocolata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bezea ciocolata. Afișați toate postările

marți, 15 octombrie 2019

Tort de biscuiti cu budinca si banane


Va propun o prajitura/tort usor si rapid de pregatit,
fara coacere si care cu siguranta va va aduce aminte de gustul copilariei.
Este o prajitura in straturi de biscuiti, budinca si banane si ornat cu frisca.
Eu am folosit biscuiti Petit Beurre de la RoStar
asadar avem nevoie de:
400g biscuiti Petit Beurre RoStar
+
2 plicuri budinca de ciocolata
8 linguri de zahar
800ml lapte
4 banane, nu foarte coapte
+
400ml frisca
3 linguri zahar pudra
2 linguri zeama de lamaie

Frisca o batem spuma impreuna cu zaharul, adaugam zeama de lamaie (optional) si o dam la rece.
Tapetam cu folie alimentara o tava potrivita in care vom monta tortul.
Budinca o pregatim urmand indicatiile de pe plic.
Asezam in tava un rand de biscuiti, punem jumatate din budinca de ciocolata calda chiar fierbinte, asezam inca un rand de biscuiti, 
intindem un strat subtire de budinca, asezam feliile de banane, punem budinca ramasa.
 Nivelam cu atentie si asezam un ultim strat de biscuiti.
Lasam tortul la rece cateva ore sau chiar pana a doua zi, apoi in rasturnam pe un platou si il ornam cu frisca.
Pofta buna!








sâmbătă, 29 iunie 2019

Cheesecake cu ciocolata si zmeura





Cheesecake, un desert rocoros, perfect pentru sezonul cald. Nu necesita mult timp pentru pregatire, dar mai ales folosirea cuptorului! Si daca contine zmeura❤ si ciocolata❤ un dekiciu ♥️♥️♥️

Blat: 
 200g biscuiti 
125g unt
 2 linguri cacao

Crema de ciocolata:
400ml frisca lichida
200g ciocolata
10g gelatina maruntita

Crema de mascarpone:
400 ml frisca  lichida
250g mascarpone
10 gelatina maruntita
150g zahar pudra

Jeleul de zmeura:
500g zmeura
10g gelatina maruntita
150g zahar


Incepem cu blatul sau mai bine zis baza tortului: Sfaramam biscuitii si ii amestecam cu cacaoa. Untul il topim si il turnam peste biscuiti, amestecam bine. Rasturnam compozitia in tava cu inel detasabil, nivelam si presam bine cu dosul unei lingure sau chiar cu mana. Dam tava la frigider.


Crema de ciocolata:
100ml frisca o incalzim, adaugam ciocolata rupta bucatele si amestecam bine pana se topeste.
Restul de frisca o batem, adaugam ciocolata topita calduta si mixam bine.
Gelatina o punem in 50ml apa rece pentru 10 minute, apoi o topim la foc mic, o lasam la racit  si apoi o adaugam in crema de ciocolata.
Mixam bine crema si o turnam in tava peste stratul de biscuiti.
Dam tava da la rece.

Crema de mascarpone:
Mascarponele il mixeaza putin cu zaharul pudra.
Frisca o batem spuma si o adaugam la mascarpone. 
Gelatina o punem in 50ml apa rece pentru 10 minute, apoi o topim la foc mic, o lasam la racit si s apoi o adaugam in crema.
Turnam cu atentie crema in tava peste stratul de crema de ciocolata. 

 Pentru Jeleu: 
Zmeura o amestecam cu zaharul si gelatina si lasam sa stea 15 minute ...va lasa zeama. Avem nevoie de 500ml de lichid. Punem vasul pe foc mic pana incepe sa fiarba, dam deoparte si lasam sa se rocoreasca apoi  turnam jeleul cu atentie peste stratul de crema care trebuie sa fie inchegat.  Dam tortul la rece pana se intareste bine crema, de preferat pana a doua zi, apoi cu grija indepartam inelul detasabil si servim.


sâmbătă, 9 februarie 2019

Tort "Tosca''





 

Pornind cu gandul la clasica prajitura Tosca cunoscuta sub numele de Furnicuta sau Picnic, am ajuns sa fac un tort pe masura de apetisant,
fin si delicios, foarte apreciat de cei mici si cei mari.

Combinatia reusita intre blaturile cu cocos si mac, crema de vanile, 
straturile de biscuiti inmuiati in sirop de cafea,
 plus glazura de ciocolata este perfecta atat pentru ocazii speciale
 cat si pentru un rasfat dulce de weekend.
Ingrediente pentru doua blaturi:
6 albusuri    
160 g zahar      
80 g mac
80 g nuca de cocos   
2 linguri faina
1/2 praf de copt   

Se bat albusurile spuma, se adauga treptat zaharul. Se bate bine spuma pana se intareste si nu mai curge de pe tel.
Se adauga macul, nuca de cocos, praful de copt si faina, se amesteca usor cu lingura. 
Se imparte compozitia in doua si se coace in tava rotunda in care am pus hartie de copt.
Blatul este gata in aproximativ 20 de minute blatul, trebuie sa fie usor rumenit.




 Pentru crema: 
6 galbenusuri
100g zahar
1 plic budinca de vanilie
400 ml lapte
150 g unt 80%

Se freaca galbenusuri cu: zaharul, plicul de budinca si putin de lapte rece.
Restul de lapte se fierbe si se adauga peste compozitia cu galenusurile si budinca. 
Se fierbe la foc mic pana se ingroasa crema. 
Se lasa la racit apoi se mixeaza bine cu untul moale, tinut la temperatura camerei.
Se imparte crema in trei.



 Sirop de cafea:
100g zahar
100g apa
100ml cafea espresso tare

Intr-o craticioara perfect uscata se pune zaharul la topit pe foc mic, cand s-a caramelizat se stinge cu apa.
Se mai tine putin pe foc pana se dizolva tot caramelul, se aduga cafeaua.
Se foloseste rece.
Glazura:
100g ciocolata amaruie
50g ciocolata cu lapte
150ml frisca lichida
+
200g biscuiti

Frisca se pune la incalzit, se ia d epe foc si se adauga ciocolata rupta bucatele.
Se amesteca bine pana obtinem o glazura fina si neteda. Se toarna calduta peste starturile de biscuiti, la nevoie se mai incalzeste putin.

Asamblare tort:
Pentru asamblare se foloseste o tava cu inel detasabil mai mica decat tava in care am copt blaturile cu 2cm.
Se aseaza primul blat in tava, se toarna o treime din crema, se aseaza un strat de biscuiti inmuiati in siropul de cafea, se acopera cu un strat de glazura de ciocolata, se intinde alt strat de crema, apoi se aseaza al doilea blat, urmeaza restul de crema, un rand de biscuiti inmuiati in sirop si un start generos de glazura de ciocolata.







duminică, 15 octombrie 2017

Stracciatella Cheesecake



Blat
4 oua
4 linguri zahar
4 linguri ulei
4 linguri faina
2 linguri cacaua

Se bat ouale cu zaharul, se adauga uleiul apoi faina si cacaua.
Se amesteca usor si se coace blatul la 180grade timp de 15 minute.
Se lasa la racit.
.
Crema
250g mascarpone
250g smantana grasa
250g frisca lichida
6 linguri zahar tos
2 plicuri zahar vanilat
50g fulgi de ciocolata amaruie
Zaharul si vanilia se macina.
Se bate frisca impreuna cu zaharul, se adauga crema mascarpone si smantana,
se mixeaza bine crema apoi se pun si fulgii de ciocolata.

Glazura
100g ciocolata
50 ml frisca
Se topeste ciocolata taiata bucatele impreuna cu frisca la foc mic.













luni, 30 iulie 2012

Tort SpongeBob - Buretele Bob

Tort SpongeBob - Buretele Bob
  pentru nazdravanii mei Robert si Raul,
care au implinit 8 ani!!!!




...
blat de cacao insiropat in rom
blat de bezea cu nuca
crema de ciocolata cu nuca, cipsuri de ciocolata 










....


Printfriendly